Gigi Becali a afirmat că va aduce la vicecampioana Ligii 1 Betano un fundaș de valoare. Este vorba despre Alexandru Pașcanu (20 de ani), cel care acum e legitimat la englezii de la Leicester.
„MM spunea că nu poate să transfere un jucător care nu a evoluat vreun minut la prima echipă. Pașcanu s-a remarcat, a jucat și la naționala U21, dar nu știu dacă e o variantă în momentul de față. El, ca investiție, nu cred că e o investiție rea. De ce spun lucrul acesta? Pentru că încet-încet se va adapta la rigorile clubului, la presiunea de la Steaua. Dar nu va fi titular peste noapte, așa cred. Ai Bălașa și Planic, nu poate intra în primul ’11’ acum. Pe mine mă surprinde Gigi, în general el nu e așa secretos”, a spus Ilie Dumitrescu, la Digi Sport.
Apoi, a continuat: „Pintilii îl vrea pe Pașcanu să nu mai coboare el ca fundaș central. Să nu îl mai pună pe el acolo. Bine, acum nu se mai pune problema, îl coboară pe Filip în caz de ceva”.
„Sunt diferențe mari între ce se joacă la sub 21 și ce se joacă la echipele mari. Oricum, dacă ajungi la 21 de ani și nu ai debutat la echipa mare, pentru mine e un mare semn de întrebare. Nu în cazul lui Pașcanu, în general”, a încheiat Ilie Dumitrescu.
Mihai Pintilii, liderul vestiarului la FCSB, a declarat recent: „Pașcanu ar fi benefic pentru noi. Pentru mine ar fi senzațional, adică ar face concurență la fundașii centrali. Au fost și accidentări foarte multe, dar și-așa ne-am descurcat foarte bine. Suntem unde suntem cu improvizații și foarte mulți jucători care au juca pe niște posturi care nu credeau niciodată”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER